La varsta de 15 ani, CORI GAUFF cea mai tânără câştigătoare a unui trofeu WTA din ultimii 15 ani

Stiri de ultima ora din tenisul feminin international

WIKI: Jucătoarea americană Cori Gauff, locul 110 in clasamentul WTA, a câştigat, duminică 13 octombrie 2019, la Linz, în Austria, primul ei trofeu WTA la simplu, la numai 15 ani. 

In acest mod jucatoare de tenis Coco Gauff devine cea mai tânără câştigătoare a unui trofeu WTA din ultimii 15 ani.

La turneul US Open, unde a primit un wild card, Cori Gauff a ajuns în turul al treilea, fiiind eliminată de japoneza Naomi Osaka, scor 6-3, 6-0.

Alături de Bianca Andreescu, Cori Gauff este, fără îndoială, una dintre revelațiile anului 2019 în tenisul feminin.
Cori Gauff wiki biografic cea mai tanara castigatoare turneu wta

În anul 2004, tenismena de origine cehă Nicole Vaidisova se impunea la Vancouver şi Taşkent, la vârsta de 15 ani şi cinci luni. Cori Gauff este născută la 13 martie 2004, astfel că ea are 15 ani și 7 luni.

Perfomanța americancei este cu atât mai lăudabilă cu cât ea a învins-o în finala de la Linz pe letona Jelena Ostapenko, câștigătoare de Roland Garros.

A fost 6-3, 1-6, 6-2 pentru Gauff după 99 de minute de joc.

În plus, învinsă în calificări la Linz, Cori Gauff a revenit pe tabloul principal din postura de lucky loser după retragerea unei jucătoare, pentru ca apoi să ajungă în finală.

La Linz, în sferturile de finală, Cori Gauff a înregistrat și prima ei victorie împotriva unei jucătoare din Top 10, reușind să o învingă cu scorul de 7-6 (1), 6-4, pe olandeza Kiki Bertens, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 1.

Ca urmare a acestui succes, Cori Gauff, care a început sezonul în afara Top 600, va face un salt semnificativ și va urca de luni în top 75 WTA.

Cori Gauff s-a remarcat însă la Wimbledon în acest an, când a reuşit în turul I să treacă de veterana Venus Williams cu scorul 6-4, 6-4.

Venită din calificări, Cori Gauff  a ajuns apoi până în optimile turneului.

Parcursul fara de cusur i-a fost stopat chiar de Simona Halep, care avea să devină câştigătoarea trofeului. Simona Halep a învins-o pe Cori Gauff cu scorul de 6-3, 6-3.



Comentarii