DEBUT de senzatie a lui ALEXANDRU MAXIM (varsta 29 de ani) care a reuşit o „dublă” la debutul său în campionatul de fotbal al Turciei.
Maxim a fost împrumutat de Mainz la Gaziantep până în vară. 30 iunie 2020 este data la care expiră contractul lui Alexandru Maxim cu Mainz
Alexandru Maxim a contribuit la victoria noii sale echipe, Gaziantep FK, cu scorul de 5-1, în faţa liderului Sivasspor. Meciul de duminică a contat pentru etapa a 20-a.
Alexandru Maxim, împrumutat de Mainz la echipa lui Șumudică, a marcat două goluri și a contribuit din plin alte două. Internaționalul român a punctat în minutele 4 și 44.
”Am avut și șansă azi, iar coechipierii m-au ajutat. Fotbalul e la fel peste tot. Mă bucur că m-am adaptat ușor. Sunt foarte fericit pentru succesul echipei”, a declarat Alexandru Maxim, la finalul jocului.
Alexandru Maxim a luat o fază pe cont propriu în minutul 39, când scorul redevenise egal, după reușita lui Arslan (31), și a provocat autogolul oaspeților.
Un jucător de la Sivasspor a încercat să pună piciorul la o pasă decisivă de-a românului, dar și-a trimis în propria-i plasă. Mingea l-a lovit și pe Demir, colegul lui Alex înainte de a fi gol.
Maxim, împrumutat în această iarnă de la gruparea germană FSV Mainz, a punctat în minutele 4 şi 44. Celelalte goluri ale lui Gaziantep, formaţie pregătită de românul Marius Şumudică,au fost marcate de Muhammed Demir (39), Souleymane Diarra (78) şi Kenan Ozer (86). Pentru oaspeţi a punctat Hakan Arslan (31).
Alexandru Maxim, cotat la 2 milioane de euro, a fost schimbat în minutul 81 și aplaudat de tot stadionul.

Trimiteți un comentariu
Trimiteți un comentariu