Treceți la conținutul principal

CORONAVIRUS AVERTISMENT OMS: NU cunoastem destule lucruri despre chimia VIRUSULUI

Margaret Harris, purtătoarea de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a făcut un anunţ destul de îngrijorător, în cazul pandemiei mondiale de coronavirus.

Astfel, purtătoarea de cuvânt a OMS a declarat astăzi pentru BBC Radio 4: „Nu cunoaştem destule lucruri despre chimia acestui virus, populaţia nu a fost expusă la el suficient de mult timp ca să ştim ce face în termeni de imunologie”.

Oficialul OMS a avertizat că în acest moment NU se ştie unde se va ajunge în privinţa pandemiei de coronavirus.

„Fiecare virus funcţionează diferit în corpul nostru şi stimulează un profil imunologic diferit. Putem emite teorii, dar în prezent ne confruntăm cu o situaţie în care trebuie să urmărim acţiunea”, a mai precizat Margaret Harris.

parerea oms despre coronavirusul din china este problematica

Vineri 13 matie 2020, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că Europa este epicentrul pandemiei de coronavirus, cu mai multe cazuri şi decese faţă de restul lumii, în afară de China.

„Mesajul nostru pentru ţări continuă să fie: trebuie să aveţi o abordare amplă pentru a lupta. Nu doar testare. Nu doar urmărirea contacţilor. Nu doar carantină. Nu doar distanţare socială. Faceţi tot”, a spus el.

La acest moment, în lume sunt peste 146.000 de oameni infectaţi cu coronavirus şi peste 5.440 de morţi. 72.500 de persoane au fost declarate vindecate.

In Romania, Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor de Interne și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat că perioada în care școlile din România rămân închise s-ar putea prelungi.

Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat sâmbătă, în cadrul audierilor care au avut loc la Parlament, că la nivel naţional există pentru depistarea coronavirusului 10.000 de teste Real Time PCR şi 50.000 de teste rapide în depozitele UNIFARM