Urticaria la copii ce este și ce cauze are. Ce simptome are urticaria la copii și bebeluși și cum se tratează.
Factorii fizici, precum expunerea la căldură sau la frig, pot declanșa urticarie, Stresul este, de asemenea, implicat în declanșarea erupției.
Copilul poate dezvolta, de asemenea, urticarie, ca urmare a unei reacții alergice la alimente, cum ar fi nuci, ouă, ciocolată, citrice, căpșuni, crustacee și aditivi alimentari sau lichide - lapte de vacă, mai ales dacă copilul are mai puțin de 6 luni.
Administrare de medicamente, în special antibiotice (penicilina) și antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul, analgezice, aspirina - pot provoca urticarie.
Poate fi greu de descoperit ce cauzează urticaria cronică, deși este uneori legată de o boală a sistemului imunitar, cum ar fi lupusul eritematos sistemic.
Copilul ar putea reacționa de asemenea și la contactul cu anumiti alergeni, precum ar fi:
♦ plante, cum ar fi urzici, latex și substanțe chimice;
♦ animale de companie;
♦ înțepături sau mușcături de insecte (furnici, albine, viespi), contactul cu meduze;
♦ contactul cu polen sau spori fungici;
♦ substanțe conținute în parfumuri, conservanți, coloranți, nichel, gudron;
♦ produse chimice: săpunuri, detergenți și loțiuni.
Mențineți igiena corpului pentru a proteja pielea copilului
Dacă credeți că anumiți detergenți sau produse de îngrijire a pielii pot face rău copilului, încercați alternative.
Pudra de spălare non-biologică și detergenții ușori pentru bebeluși sunt mai moi pe pielea acestuia.
Cauzele urticariei la copii
Cea mai frecventă cauză a urticariei la copiii mici este infecția virală (răceală sau gripă).Factorii fizici, precum expunerea la căldură sau la frig, pot declanșa urticarie, Stresul este, de asemenea, implicat în declanșarea erupției.
Copilul poate dezvolta, de asemenea, urticarie, ca urmare a unei reacții alergice la alimente, cum ar fi nuci, ouă, ciocolată, citrice, căpșuni, crustacee și aditivi alimentari sau lichide - lapte de vacă, mai ales dacă copilul are mai puțin de 6 luni.
Administrare de medicamente, în special antibiotice (penicilina) și antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul, analgezice, aspirina - pot provoca urticarie.
Poate fi greu de descoperit ce cauzează urticaria cronică, deși este uneori legată de o boală a sistemului imunitar, cum ar fi lupusul eritematos sistemic.
Copilul ar putea reacționa de asemenea și la contactul cu anumiti alergeni, precum ar fi:
♦ plante, cum ar fi urzici, latex și substanțe chimice;
♦ animale de companie;
♦ înțepături sau mușcături de insecte (furnici, albine, viespi), contactul cu meduze;
♦ contactul cu polen sau spori fungici;
♦ substanțe conținute în parfumuri, conservanți, coloranți, nichel, gudron;
♦ produse chimice: săpunuri, detergenți și loțiuni.
Tratamente urticaria la copii și bebeluși
La fel ca in cazul oricărei afecțiuni, durata tratamentului urticariei la copii diferă in funcție de tipul si gravitatea simptomelor.
Dacă prezentarea la medic nu se poate realiza, există unele tratamente ale urticariei pe care le puteți efectua la domiciliu:
Puneți o loțiune de calamină la nivelul erupției pentru a calma mâncărimile.
Mențineți igiena corpului pentru a proteja pielea copilului
Îmbrăcați copilul în haine din fibre naturale, cum ar fi bumbacul, pentru a reduce iritarea pielii.
Dacă credeți că anumiți detergenți sau produse de îngrijire a pielii pot face rău copilului, încercați alternative.
Pudra de spălare non-biologică și detergenții ușori pentru bebeluși sunt mai moi pe pielea acestuia.
Medicamentele folosite în tratamentul urticariei sunt:
1. Antihistaminicele sunt cele mai frecvent utilizate, acționează prin blocarea eliberării de histamină, reducerea erupțiilor cutanate și stoparea pruritului; pot fi administrate sub formă de tablete sau preparate injectabile.
Exemple de medicamente antihistaminice utilizate în tratamentul urticariei la bebeluși includ:
- cetirizina
- fexofenadina
- loratadina
- desloratadina
2. Corticosteroizi pe cale orală
Dacă simptomele sunt severe, se poate recomanda o cură scurtă cu doze mari de corticosteroizi (prednisolon), de obicei pentru o perioadă de 3-5 zile.
Administrarea pe termen lung a comprimatelor pe bază de steroizi nu este recomandată, deoarece poate duce la o gamă largă de efecte secundare și complicații, precum:
- hipertensiune arterială
- glaucom
- diabet
- urticarie cronică
Pot fi utilizate și alte tratamente, cum ar fi o tabletă numită montelukast (antagonist al receptorilor pentru leukotriene), care este de obicei utilizată în astmul bronșic. Această opțiune poate fi utilă în mod special când antihistaminicele nu ajută.
Omalizumab (Anticorp sintetic monoclonal) este un medicament mai nou care acționează împotriva autoanticorpilor produși de propriul sistem imunitar al organismului.
Omalizumab se administrează injectabil, o dată pe lună. Acest lucru s-a dovedit în unele studii a fi eficient pentru unele tipuri de urticarie inductibilă.
Omalizumab se administrează injectabil, o dată pe lună. Acest lucru s-a dovedit în unele studii a fi eficient pentru unele tipuri de urticarie inductibilă.
Tratamentul cu lumină ultravioletă (fototerapie) poate provoca o ameliorare a simptomelor urticariei, dar efectele pot dura doar câteva luni
Dacă măsurile de auto-îngrijire nu ajută, discutați cu medicul dumneavoastră pentru a găsi un medicament pe bază de rețetă sau o combinație de medicamente care funcționează cel mai bine pentru dumneavoastră.