Cea mai buna metodă de alungat țânțarii fără insecticide. Sfaturi cum scăpăm de ȚÂNȚARI fără INSECTICIDE toxice în mod natural.
Mulţi dintre noi ţin ţânţarii la distanţă cu ajutorul insecticidelor sau montând plase împotriva acestor insecte la geamuri.
Dacă vi se pare că ele nu sunt suficiente sau eficiente, există câteva metode naturale împotriva țânțarilor pe care oricine le are la îndemână.
♦ Lavanda şi muşcatele ţin ţânţarii la distanţă
Unele plante, datorită mirosului, acţionează ca o adevărată barieră pentru țânțari și alte insecte. Ele trebuie doar așezate la fereastră, pe terase sau la intrarea în casă.
Printre cele mai eficiente plante împotriva ţânţarilor este lavanda, datorită mirosului amețitor. Dacă stați la bloc, puteți pune bucheţele de lavandă la geam, pentru a împiedica insectele să mai intre în casă.
De asemenea, mușcatele sunt şi ele utile în lupta cu ţânţarii. Alte două plante care alungă aceste insecte sunt busuiocul și rozmarinul, pe care le puteţi planta în ghivece.
În afara plantelor, mai puteţi apela şi la uleiurile esențiale, pentru a alunga țânțarii. Le puteţi pune în locul ghivecelor cu flori, la ferestre, ori vă puteţi da cu ele pe piele.
Țânțarii pot fi îndepărtați pulverizând o soluție din ulei esențial de lavandă și apă pe la ferestre. Același efect îl are și uleiul de eucalipt.
Dacă vă place aromoterapia, puteţi parfuma casa cu arome de eucalipt sau de lămâie, pentru că țânțarii "urăsc" pur și simplu aceste mirosuri.
Puneţi câteva picături de ulei esențial într-o cantitate mică de apă, apoi duceți soluţia la căldură.
♦ Mirosul de usturoi alungă in mod natural și ţânţarii
Un alt pont eficient în alungarea insectelor care ne ciupesc este folosirea usturoiului.
Dacă nu vă place să-l mâncaţi, caz în care el acţionează sub forma unei bariere între piele și țânțari, datorită uleiului eliberat, atunci puteţi să lăsați câțiva căței de usturoi în bucătărie, pisaţi sau nu.
♦ Soluția cu bicarbonat de sodiu care te apără de țânțari
O altă soluție împotriva țânțarilor care poate fi pregătită în casă cu câteva ingrediente simple, printre care se numără și bicarbonat de sodiu.
Cum se prepară soluția pentru țânțari cu bicarbonat de sodiu
Căldura de afară, dar și ploile aduc la viață insectele, iar mușcăturile țânțarilor pot fi o adevărată problemă, în special pentru persoanele cu pielea sensibilă sau alergice.
Când țânțarii devin agresivi și intră în casă nu te grăbi să mergi la farmacie să cumperi produse care conțin multe substanțe chimice, ci apelează la soluții practice și ieftine.